Avantajul acestei tehnici constă în exactitatea cu care se realizează lucrarea. Datorită tehnologiei avansate se pot grava și cele mai mici detalii ale imaginilor și textelor. Laserul poate urmări desene vectoriale complexe, realizând inscripții și decupaje extrem de detaliate. În plus, nu se pune problema deteriorării suprafețelor cu care se lucrează, deoarece nu se atinge materialul sau obiectul ce urmează a fi personalizat decât în momentul de început, când este poziționat în locul potrivit. De asemenea, finisările decupajelor sunt perfecte și nu mai necesită alte operațiuni.

Un alt avantaj major constă în viteza de execuție, gravura cu laser realizându-se într-un timp foarte scurt și la o calitate superioară. Toate aceste caracteristici ale procedeului de gravură cu laser fac din această tehnică una perfectă pentru personalizarea obiectelor promoționale. Calitatea superioară a execuției, redarea detaliată a imaginilor și rapiditatea cu care sunt realizate toate acestea sunt caracteristici esențiale ale gravurii cu laser.